Greek Taste Blog
  • Cine suntem?

Author Archives: admin

Ce sunt Kavroumades?

Posted on 16 decembrie 2016 by admin

Când se gândesc la Grecia, cei mai mulți se gândesc în mod firesc la măsline, la ulei de măsline, la brânză feta, la gyros și la alte bunătăți consacrate. Însă noi ne dorim să vă aducem și mai mult din inima, cultura și gastronomia acelui loc, așa că selectăm cu atenție și specialități cu mai puțină notorietate, dar cu esență pură elină.

De pildă, ținem mult la așa-numitul „kavrouma”, un pesmet mic, spiralat și crocant. Este un produs tradițional din Creta, absolut delicios și cât se poate de sănătos, așa că poate fi „compania” perfectă pentru un ceai sau pentru o cafea. Poate fi o gustare sățioasă în ghiozdanul celor mici sau atracția serii la o petrecere între prieteni! Poate fi alternativa sănătoasă la ce mai ronțăim între mese, dar poate fi adăugat și în salate ori supe, ca substitut destoinic al crutoanelor. Sau, de ce nu, poate înlocui pâinea la orice bufet, armonizându-se perfect cu fel de fel de brânzeturi și mezeluri, oferindu-vă în același timp ocazia de a experimenta o reinterpretare a unor gusturi clasice.

Și gândiți-vă că aceste kavroumades reprezintă doar una dintre aromele grecești autentice, dar mai puțin cunoscute. De fapt, misiunea Greek Taste e tocmai să vă aducă bunătățile Greciei mai aproape, pentru a putea cunoaște în profunzime, prin delicii unice, o întreagă cultură.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, nu vă mai spunem decât că avem de oferit trei sortimente de kavroumades în magazinul nostru online: melcișori simpli tradiționali, melcișori cu făină integrală și melcișori cu brânză cretană.

Posted in Delicii tradiționale | Tags: brânză, Creta, cretan, făină integrală, grecesc, Grecia, greek taste, gust, gustare, kavourmades, melcișori, natural, pesmet, pesmeți, sănătos, tradițional | Leave a comment |

CADOURI GOURMET DE CRACIUN

Posted on 8 noiembrie 2016 by admin

De CRĂCIUN, te invităm să oferi un cadou inedit, hande made, dulce şi rafinat de la Greek Taste.

Fie ca vrei să-ţi impresionezi colegul sau colega de birou, seful, partenerii de afaceri, colaboratorii, familia sau prietenii, la Greek Taste – Winter Catalog 2024-2025 găseşti cadouri adaptate oricărei persoane. Bineînţeles că te vom ajuta cu drag să alegi şi să personalizezi cadoul după preferinţe şi buget.

Dulciuri rafinate, ciocolată fină artizanală, biscuiţi cu scorţişoară, şerbeturi, praline, dulceţuri, pateuri cu arome îmbietoare şi gusturi excepţionale precum şi tot felul de alte bunătăţi, toate aşteaptă să ajungă către destinatarul potrivit.

Vino pe GreekTaste.ro să le gaseşti!

cover-fb-iarna-2016

 

 

 

Posted in Fără categorie | Leave a comment |

Bouyourdi sau Buiurdi – sinonime pentru delicios

Posted on 27 mai 2016 by admin

Bouyourdi este genul de preparat care ne amintește că savoarea naturală autentică se simte în preparatele simple.

Iar cine a avut ocazia să guste din minunatul buiurdi în patria sa mamă cu siguranță știe exact despre ce vorbim. Cine nu a avut încă plăcerea, ei bine… ar trebui să ia măsuri! :)

Dar lăsând gluma la o parte, chiar trebuie spus că niciodată nu s-au împletit mai armonios roșiile, ardeii și brânza feta așa cum li se contopesc perfect aromele în tradiționalul bouyourdi. Se poate prepara ușor și acasă, în orice bucătărie românească, dar pentru cei care nu prea au timp de gătit sau pentru cei care vor să simtă gustul 100% grecesc, avem deja pregătite și numai bune de livrat iubitorilor de brânză de capră (PDO), două variante ale deliciosului aperitiv – cea clasică și încă una picantă. Garantăm că sunt gătite cu mare pricepere, doar din ingrediente naturale de cea mai bună calitate, fără niciun fel de aditiv sau conservant alimentar.

Noi vă recomandăm să vă bucurați papilele gustative cu bouyourdi în combinație cu pâine proaspătă, grisine, fructe de mare sau chiar la sandvișuri ori ca dressing exotic pentru orice salată ați avea poftă. Nu vă rămâne decât să ne spuneți ce variantă preferați și câte borcane să vă trimitem – cei care știu despre ce este vorba vor regăsi exact gustul pe care îl așteaptă, iar cei care experimentează în premieră aperitivul sigur își vor dori mai mult!

Posted in Delicii tradiționale | Tags: ardei, bouyourdi, buiurdi, dulce, grecesc, iute, picant, preparat, rosii, tradițional, ulei de masline | Leave a comment |

Ulei de măsline de la Mănăstirea Sf. Treime din Creta

Posted on 23 mai 2016 by admin

Credem că știți deja cât de atenți suntem atunci când ne alegem colaboratorii, iar criteriul esențial este întotdeauna calitatea produselor. Așadar, se întâmplă să colaborăm cu mici producători, în a căror muncă se simt încă grija și efortul depuse, dar a căror dibăcie respectă toate standardele de calitate ale lumii moderne.

Și dacă tot veni vorba despre lumea modernă și rigorile ei, nu putem să nu ne amintim de Mănăstirea Sf. Treime (Agia Triada) din Creta, unul dintre locurile noastre preferate din care aducem ulei de măsline extravirgin. Iar acest ulei este cu totul aparte, căci se naște din învățăturile sfinte ale unei tradiții de sute de ani, tradiție care știe exact cum să scoată tot ce e mai bun din culturile de măslini ale regiunii Chania, culturi atent și dibace îngrijite pentru a se transforma într-un sortiment de ulei de măsline deosebit de aromat și delicat, cu aciditate de cel mult 0,5%.

Nouă ni se pare unic și remarcabil acest gust al său cu iz de tradiție seculară, capturat astăzi în condiții perfect compatibile cu cele mai riguroase standarde pentru  orice etapă a procesului de producție. Vă încurajăm să gustați savoarea pură a acestui ulei de măsline obținut 100% prin procedee mecanice și să vă convingeți singuri că Mănăstirea Sf. Treime își merită celebritatea pentru producția de ulei de măsline.

PS: Dacă se întâmplă să ajungeți vreodată acolo, țineți minte că mănăstirea este celebră și pentru producția sa de vin, așa că ar mai fi ceva de savurat :)

Posted in Măsline, Ulei de măsline | Tags: bio, chania, Creta, ecologic, extravirgin, mănăstire, măsline, natural, olive, treime, ulei | Leave a comment |

Greek Taste și Ziua Europei

Posted on 8 mai 2016 by admin

Ziua Europei este un eveniment important pentru toate țările membre ale Uniunii Europene și se celebrează cu fast în fiecare an pe data de 9 mai. Ei bine, anul acesta Ziua Europei s-a nimerit într-o zi de luni și, deși îi vor fi dedicate activități și manifestări în ziua cu pricina, publicul larg s-a putut bucura de o mulțime de evenimente încă din weekend.

Printre altele, sâmbătă, pe 7 mai, s-a organizat un eveniment în Parcul Cișmigiu – Piața Statelor Membre. Practic, țările Uniunii Europene au fost reprezentate simbolic prin căsuțe de lemn tematice, fiecare cu elemente specifice țărilor pe care le reprezentau. Evenimentul a fost organizat de Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerul Afacerilor Externe, în colaborare cu Muzeul Țăranului Român și în parteneriat cu Primăria Municipiului București. Iar noi am reprezentat cu mândrie… Grecia, desigur :)

13139301_1182340535123148_3410355485974580459_n

Am fost acolo cu o selecție de bunătăți Greek Taste, am povestit despre frumusețile Greciei, am vorbit despre aroma unică a măslinelor, despre savoarea condimentelor eline, despre bogăția uleiului pur de măsline, natural, bio, presat la rece și despre orice altceva ne-au întrebat curioși vizitatorii. Suntem foarte recunoscători că am avut ocazia să fim prezenți la eveniment și ne-am bucurat grozav de fluxul uimitor de vizitatori, că doar vorbim oricând cu mare drag despre Grecia și tot ce are mai bun de oferit – asta ne-am și propus să oferim publicului din România.

De asemenea, vrem să le mulțumim în mod special celor care ne-au apreciat și cumpărat produsele. Să vă bucurați de ele și să vă aducă zâmbetul pe chip, căci noi le selectăm mereu cu gândul la bucuria pe care le-o vor oferi clienților noștri.

Posted in Evenimente | Tags: 7 mai, 9 mai, aromă, bio, ceai, ciocolata, cismigiu, condimente, cosmetice, dulciuri, eveniment, grecesc, Grecia, greek, greektaste, măsline, natural, organic, parc, sapun, târg, taste, ue, ulei, ziua europei | Leave a comment |

Tradiții grecești de Paște

Posted on 2 mai 2016 by admin

Paștele este o sărbătoare foarte importantă pentru greci, iar obiceiurile aferente sunt cu siguranță printre cele mai bine păstrate tradiții, chiar și în tumultul modernității contemporane. Desigur, la fel ca și în România există variații de la regiune la regiune, însă esența lor rămâne sfântă peste tot, așa că și pregătirile lor sunt complexe și necesită grijă, timp, suflet și atenție.

easter-267164_960_720

De pildă, Joia Mare este ziua în care se înroșesc ouăle și se pregătește tsoureki – pâinea grecească tradițională, special dedicată sărbătorii pascale (împletită, bine crescută și adesea „împodobită” cu un ou roșu sau cu mai multe și îmbogățită cu un condiment special, Mahlab sau Mahlepi).

Vinerea Mare este o zi simbolică de doliu, zi în care credincioșii foarte devotați nici măcar nu gătesc, iar clopotele bisericilor bat încet întreaga zi.

În schimb, Sâmbăta Mare este dedicată pregătirilor culinare serioase, începând cu supa grecească tradițională de Paște – Mayiritsa – preparatul de miel cu care se începe masa, imediat după întoarcerea de la slujba de Înviere.

La fel ca și pentru noi, slujba de Înviere este centrată pe motivul luminii, iar fiecare participant ține în mână o lumânare. Diferența este că lumânările folosite de greci la această procesiune, labatha, sunt făcute special pentru această ocazie și, indiferent cât de mari ar fi sau cât de bogat ornamentate, acestea sunt albe.

Duminica Paștelui începe devreme, foarte devreme, cu pregătirea grătarelor și a tuturor celor necesare pentru ospăț, inclusiv pentru mult-așteptatul miel (sau ied) la proțap. Masa este întotdeauna îmbelșugată, udată din plin cu ouzo, vinuri grecești și alte băuturi. În asemenea condiții devine clar că petrecerea se încinge rapid, iar voia bună durează până târziu în noapte. Lunea, a doua zi de Paște, devine firesc o zi de odihnă…

Vă dorim și vouă sărbători îmbelșugate, petrecute alături de cei dragi, cu zâmbet, fericire și tot ce e mai bun!

Hristos a înviat! Christos Anesti!

Posted in Evenimente | Tags: grecești, Grecia, ouă roșii, Paște, Paști, tradiții | Leave a comment |
« Pagina precedentă
Pagina următoare »

Categorii

Comentarii recente

    Arhive

    Etichete

    antioxidanți ardei aromă beneficii bio brânză ceai chania cimbru ciocolata condimente Creta dulce dulceata fructe trase in ciocolata gem natural grecesc grecești Grecia greek greektaste gust gustul greciei handmade kalamata miere migdale măsline natural negre organic origine otet otet cu miere de cimbru pdo piper proprietăți rosii sănătos taste tradițional ulei ulei de masline ulei extravirgin de masline verzi
    mai 2026
    Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
    « Mai    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031

    Pages

    • Cine suntem?

    Archives

    • mai 2025
    • aprilie 2025
    • februarie 2022
    • ianuarie 2022
    • februarie 2017
    • ianuarie 2017
    • decembrie 2016
    • noiembrie 2016
    • mai 2016
    • aprilie 2016
    • martie 2016
    • februarie 2016
    • octombrie 2015
    • septembrie 2015
    • august 2015
    • iulie 2015
    • iunie 2015
    • aprilie 2015
    • martie 2015
    • februarie 2015
    • ianuarie 2015
    • iunie 2014

    Categories

    • Ciocolată (3)
    • Condimente (1)
    • Delicii tradiționale (22)
    • Evenimente (3)
    • Fără categorie (21)
    • Frumusețile Greciei (1)
    • Măsline (6)
    • Miere (1)
    • Retete (20)
    • Ulei de măsline (2)
    • Utile (8)

    WordPress

    • Autentificare
    • WordPress
    CyberChimps

    CyberChimps

    © Greek Taste Blog