Greek Taste Blog
  • Cine suntem?

Tag Archives: Creta

Biscuiți din Creta

Posted on 16 decembrie 2016 by admin

Cu siguranță nu toți biscuiții sunt la fel! Iar cei despre care urmează să vă povestim acum sunt cu totul altfel față de ce ați mai gustat până acum. De fapt, poate nici nu le facem neapărat cinste când le spunem biscuiți, pentru că se apropie mai degrabă de conceptul de fursec – o specie de patiserie considerată a fi ceva mai rafinată.

Din fericire, nici nu contează ce nume le-am pune, pentru că sigur îi veți identifica mai degrabă după marea lor calitate – gustul delicios. Ei bine, gustul acesta se naște din ingrediente atent selecționate, cum ar fi uleiul de măsline și făina de grâu de origine locală. Apoi se întrupează cu grija și atenția de care doar un produs handmade poate beneficia. Iar frăgezimea aparte și aroma unică desăvârșesc procesul, căci poartă cu ele rezonanța vechilor rețete tradiționale de casă din Creta. Însă legătura cu trecutul doar le dă patina unică, pentru că în rest sunt cât se poate de actuali – de pildă, sunt perfecți pentru vegetarienii moderni, căci nu conțin nimic de origine animală: nici ouă, nici lapte, nici unt etc.

Ți-am făcut poftă? Nu-i nimic, ai de unde alege! Avem varietăți cu iz exotic, făcute cu suc proaspăt de portocale sau cu migdale crocante, roșcovă și stafide, sau cu esență tare, de vin, în krasokoulouro, ori mai temperat, cu must, în moustokoulouro. Și nici mai departe n-ai să te plictisești, căci bunătățile acestea se potrivesc de minune lângă ceai, lângă cafea, poate cu-n pahar de lapte ori cu miză serioasă de dulce, alături de înghețată sau dulceață, pentru marii iubitori ai deserturilor.

Posted in Delicii tradiționale | Tags: biscuiti, chania, Creta, cuisoare, de casa, desert, dulce, fraged, fursecuri, Grecia, handmade, krasokoulouro, migdale, moustokoulouro, must, portocale, scortisoara, tradițional, vin | Leave a comment |

Ce sunt Kavroumades?

Posted on 16 decembrie 2016 by admin

Când se gândesc la Grecia, cei mai mulți se gândesc în mod firesc la măsline, la ulei de măsline, la brânză feta, la gyros și la alte bunătăți consacrate. Însă noi ne dorim să vă aducem și mai mult din inima, cultura și gastronomia acelui loc, așa că selectăm cu atenție și specialități cu mai puțină notorietate, dar cu esență pură elină.

De pildă, ținem mult la așa-numitul „kavrouma”, un pesmet mic, spiralat și crocant. Este un produs tradițional din Creta, absolut delicios și cât se poate de sănătos, așa că poate fi „compania” perfectă pentru un ceai sau pentru o cafea. Poate fi o gustare sățioasă în ghiozdanul celor mici sau atracția serii la o petrecere între prieteni! Poate fi alternativa sănătoasă la ce mai ronțăim între mese, dar poate fi adăugat și în salate ori supe, ca substitut destoinic al crutoanelor. Sau, de ce nu, poate înlocui pâinea la orice bufet, armonizându-se perfect cu fel de fel de brânzeturi și mezeluri, oferindu-vă în același timp ocazia de a experimenta o reinterpretare a unor gusturi clasice.

Și gândiți-vă că aceste kavroumades reprezintă doar una dintre aromele grecești autentice, dar mai puțin cunoscute. De fapt, misiunea Greek Taste e tocmai să vă aducă bunătățile Greciei mai aproape, pentru a putea cunoaște în profunzime, prin delicii unice, o întreagă cultură.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, nu vă mai spunem decât că avem de oferit trei sortimente de kavroumades în magazinul nostru online: melcișori simpli tradiționali, melcișori cu făină integrală și melcișori cu brânză cretană.

Posted in Delicii tradiționale | Tags: brânză, Creta, cretan, făină integrală, grecesc, Grecia, greek taste, gust, gustare, kavourmades, melcișori, natural, pesmet, pesmeți, sănătos, tradițional | Leave a comment |

Ulei de măsline de la Mănăstirea Sf. Treime din Creta

Posted on 23 mai 2016 by admin

Credem că știți deja cât de atenți suntem atunci când ne alegem colaboratorii, iar criteriul esențial este întotdeauna calitatea produselor. Așadar, se întâmplă să colaborăm cu mici producători, în a căror muncă se simt încă grija și efortul depuse, dar a căror dibăcie respectă toate standardele de calitate ale lumii moderne.

Și dacă tot veni vorba despre lumea modernă și rigorile ei, nu putem să nu ne amintim de Mănăstirea Sf. Treime (Agia Triada) din Creta, unul dintre locurile noastre preferate din care aducem ulei de măsline extravirgin. Iar acest ulei este cu totul aparte, căci se naște din învățăturile sfinte ale unei tradiții de sute de ani, tradiție care știe exact cum să scoată tot ce e mai bun din culturile de măslini ale regiunii Chania, culturi atent și dibace îngrijite pentru a se transforma într-un sortiment de ulei de măsline deosebit de aromat și delicat, cu aciditate de cel mult 0,5%.

Nouă ni se pare unic și remarcabil acest gust al său cu iz de tradiție seculară, capturat astăzi în condiții perfect compatibile cu cele mai riguroase standarde pentru  orice etapă a procesului de producție. Vă încurajăm să gustați savoarea pură a acestui ulei de măsline obținut 100% prin procedee mecanice și să vă convingeți singuri că Mănăstirea Sf. Treime își merită celebritatea pentru producția de ulei de măsline.

PS: Dacă se întâmplă să ajungeți vreodată acolo, țineți minte că mănăstirea este celebră și pentru producția sa de vin, așa că ar mai fi ceva de savurat :)

Posted in Măsline, Ulei de măsline | Tags: bio, chania, Creta, ecologic, extravirgin, mănăstire, măsline, natural, olive, treime, ulei | Leave a comment |

Cele mai bune condimente pentru carnea de miel

Posted on 15 aprilie 2016 by admin

Se apropie Paștele și probabil că mulți dintre voi veți cumpăra carne de miel pentru această ocazie. La fel, destui dintre voi probabil că nu mâncați prea des miel – ba se prea poate să fie cam singura ocazie din an în care consumați acest tip de carne. Și sigur că fiecare își știe propria rețetă pentru prepararea cărnii de miel, dar ce-ar fi să încercați și un amestec de ierburi și condimente folosit de greci, adică de mari iubitori ai acestui tip de carne și consumatori fideli?

Dacă vă surâde ideea, avem exact ce vă trebuie pentru un experiment delicios, special adus din inima Insulei Creta – o doză sănătoasă de mirodenii cu o proporție ideală de cimbru, piper, chilli, coriandru și rozmarin. Desigur, toate sunt 100% naturale și deosebit de parfumate, cu acea aromă pe care doar soarele și pământurile fertile ale Greciei le pot imprima ierburilor aromatice.

greektaste.ro-MX013-31

Așadar, îndrăzniți să experimentați cu un gust nou! Nu uitați că tocmai mirodeniile sunt cele care le imprimă savoarea preparatelor din carne, iar amestecul despre care vă vorbim este o selecție folosită în mod tradițional de cretani, ceea ce înseamnă că s-a născut dintr-un lung proces de rafinare și selecție, probabil întins peste sute de ani, totul pentru a ajunge la gustul perfect.

Posted in Condimente | Tags: amestec, carne, chilli, cimbru, condiment, condimente, coriandru, Creta, greci, Grecia, ierburi aromatice, miel, mirodenii, mix, natural, piper | Leave a comment |

Bun venit în Creta!

Posted on 28 februarie 2016 by admin

Pentru că suntem mereu în căutarea unor arome autentice ale Greciei și pentru că întotdeauna mergem să vedem cu ochii noștri magia din atelierele și făbricuțele locale ale micilor producători de la care ne selectăm produsele, drumurile ne poartă într-o mulțime de zone absolut superbe ale vechiului imperiu elen. Așa că, din când în când, vă vom scrie câteva rânduri despre cele mai frumoase locuri din Grecia și nu putem să ne abținem să nu începem cu cea mai mare insulă a sa – Creta.

creta

Creta se află în partea sudică a Mării Egee, iar cei aproximativ 8.336 de kilometri pătrați (260 km lungime și 60 km lățime în cel mai extins punct al său) par să fi fost locuiți de mai bine de 8.000 de ani (conform dovezilor arheologice descoperite).

Însă o asemenea descriere nu poate să-i facă cinste uneia dintre cele mai populare destinații turistice ale Greciei. Firește, insula este celebră în primul rând pentru plajele sale și pentru apele cristaline care o înconjoară. Dar mai e ceva care face din Creta un loc atât de special – varietatea, bogăția contrastelor. Pe de o parte, natura uimește prin trecerile de la plaje la câmpii și în cele din urmă la munți impunători, cu creste golașe. Apoi, așezările umane trec și ele prin toate formele, de la zone urbane cu ritm alert la sate liniștite în care timpul parcă a stat în loc; gândiți-vă doar la diferența dintre un vechi sat pescăresc, așezat cuminte pe coasta unui deal și Malia, nucleul petrecerilor din zonă, vizitat mai ales de tineri britanici și plin de baruri, cluburi și restaurante mai degrabă cu specific internațional (inclusiv marile francize fast-food ca McDonald’s și KFC).

Și, nu în ultimul rând, Creta adăpostește o multitudine de stiluri arhitecturale, fiecare fiind o dovadă a unei etape din istoria sa extrem de bogată în evenimente (încă o dovadă pentru frumusețea locului, dacă insula a fost atât de dorită de marile puteri ale lumii, din Antichitate până aproape de contemporan – ultima dată când Creta a fost sub ocupație străină a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv sub dominație germană, între 1941 și 1945). Astfel, există pe insulă locuri în care puteți vedea palate din Epoca de Bronz, orașe venețiene, castele medievale, moschei otomane, mănăstiri bizantine și, firește, elemente arhitecturale moderne.

Noi am merge oricând acolo cu drag, iar când nu suntem acolo, ne putem alina puțin dorul cu bunătăți din zonă, ceea ce vă oferim din toată inima și vouă!

Posted in Frumusețile Greciei | Tags: aromă, arome, civilizație, condimente, Creta, elen, elin, Grecia, insulă, plajă, vacanță | Leave a comment |

Categorii

  • Ciocolată
  • Condimente
  • Delicii tradiționale
  • Evenimente
  • Fără categorie
  • Frumusețile Greciei
  • Măsline
  • Miere
  • Retete
  • Ulei de măsline
  • Utile

Comentarii recente

  • www.zonefit.ro în MASLINELE KORONEIKI DIN REGIUNEA SITIA
  • vali crintea în Piept de pui cu piper și portocală
  • coco în Secretele naturii- uleiul aromatizat

Arhive

Categorii

Ciocolată Condimente Delicii tradiționale Evenimente Frumusețile Greciei Fără categorie Miere Măsline Retete Ulei de măsline Utile
mai 2025
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Apr    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Pages

  • Cine suntem?

Archives

  • mai 2025
  • aprilie 2025
  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • iunie 2014

Categories

  • Ciocolată (3)
  • Condimente (1)
  • Delicii tradiționale (22)
  • Evenimente (3)
  • Fără categorie (22)
  • Frumusețile Greciei (1)
  • Măsline (6)
  • Miere (1)
  • Retete (20)
  • Ulei de măsline (2)
  • Utile (7)

WordPress

  • Autentificare
  • WordPress
CyberChimps

CyberChimps

© Greek Taste Blog