Dacă ne cunoașteți deja sau dacă ați trecut întâi prin secțiunea „Despre Noi”, probabil ați aflați că „Greek Taste s-a născut din pasiunea celor doi parteneri pentru arome și gusturi rafinate și din preferința pentru produse de calitate”. Așa că nu ne mulțumim pur și simplu cu statutul de importatori de produse grecești. Noi chiar ne dorim să aducem „hrana zeilor la ușa dumneavoastră”, așa că întotdeauna căutăm cele mai bune produse, produse care să își merite statutul de „hrană a zeilor”.
De pildă, în ceea ce privește gama de condimente, alegem să colaborăm cu brandul Tzekos (Organic Herbs) pentru aromele intense și cu adevărat unice ale ierburilor pe care le cultivă. Totul este natural și supravegheat în proces, de la cultură la ambalare, iar calitatea mirodeniilor Tzekos a fost recunoscută (și) în 2015 de un juriu internațional care le-a apreciat ca fiind demne de a fi marcate cu sigla Great Taste. Despre premiile Great Taste puteți citi în detaliu aici, dar putem să vă spunem că ar fi un echivalent al premiilor Oscar în lumea culinară; practic, eticheta Great Taste garantează că produsul din interiorul ambalajului este de cea mai bună calitate, iar această garanție a fost confirmată de un juriu de 400 de membri!
Așadar, vă invităm să încercați și savurați gama de condimente Tzekos pe care v-o punem la dispoziție prin comenzi online. Recomandăm călduros oregano, condimentul esențial pentru aroma mediteraneană autentică și căruia i-au fost acordate două dintre cele trei stele posibile în cadrul premiilor Great Taste, dar și cimbrul, roinița sau salvia (și acestea premiate, fiecare, cu o stea).