Greek Taste Blog
  • Despre Greek Taste

Monthly Archives: martie 2016

Adevăratele măsline Kalamata

Posted on 27 martie 2016 by admin

Sigur ați auzit despre măslinele Kalamata și suntem perfect de acord că acest soi unic își merită pe deplin popularitatea, fiind cărnoase, aromate, iar consistența bogată și ușurința cu care se poate separa sâmburele contribuie și mai mult la caracterul lor aparte, caracter de care atât de mulți ne îndrăgostim. De fapt, măslinele Kalamata se remarcă încă de dinainte de a fi gustate, prin culoarea lor – nuanțe de maro-închis, reflexii mov, poate chiar negre (în funcție de perioada de expunere la soare). Chiar și copacii se disting de alte soiuri, olivele ascunzându-se printre frunze care cresc la dimensiuni de două ori mai mari decât cele ale pomilor care produc alte varietăți.

01_Kalamata_Olives

Însă popularitatea le-a făcut și susceptibile la un fel de „concurență neloioală”. Mai exact, aveți șanse mari ca măslinele așa-zis Kalamata pe care le cumpărați adesea să nu fie tocmai ce sperați să achiziționați. Da, e drept, se prea poate să cumpărați soiul potrivit, dar adevăratele măsline Kalamata se cultivă exclusiv în regiunea Kalamata, respectiv în Messenia și în apropiere de Laconia, ambele situate pe teritoriul Peninsule Peloponeze. Și nu uitați că tocmai factorii specifici de climă și sol influențează notele mai mult și mai puțin subtile ale aromelor consacrate.

Așadar, dacă vă doriți experiența autentică a gustului de măsline Kalamata, fie pentru un antreu servit alături cu o băutură-aperitiv, fie pentru o salată, un sos pentru paste sau pizza, ori ca atare într-un preparat (de exemplu, într-o porție delicioasă de vită în sos roșu), aveți grijă să căutați măsline marcate ca fiind Kalamata PDO. Noi ținem la calitatea și originea sănătoasă a produselor pe care le comercializăm, așa că vă invităm să experimentați aroma unică a măslinelor Kalamata într-o varietate de forme.

Posted in Măsline | Tags: aromă, calitate, culoare, grecesc, Grecia, gust, kalamata, măsline, mediterana, mediteranean, origine, pdo, salată, ulei | Leave a comment |

Magia condimentelor Tzekos

Posted on 20 martie 2016 by admin

Dacă ne cunoașteți deja sau dacă ați trecut întâi prin secțiunea „Despre Noi”, probabil ați aflați că „Greek Taste s-a născut din pasiunea celor doi parteneri pentru arome și gusturi rafinate și din preferința pentru produse de calitate”. Așa că nu ne mulțumim pur și simplu cu statutul de importatori de produse grecești. Noi chiar ne dorim să aducem „hrana zeilor la ușa dumneavoastră”, așa că întotdeauna căutăm cele mai bune produse, produse care să își merite statutul de „hrană a zeilor”.

De pildă, în ceea ce privește gama de condimente, alegem să colaborăm cu brandul Tzekos (Organic Herbs) pentru aromele intense și cu adevărat unice ale ierburilor pe care le cultivă. Totul este natural și supravegheat în proces, de la cultură la ambalare, iar calitatea mirodeniilor Tzekos a fost recunoscută (și) în 2015 de un juriu internațional care le-a apreciat ca fiind demne de a fi marcate cu sigla Great Taste. Despre premiile Great Taste puteți citi în detaliu aici, dar putem să vă spunem că ar fi un echivalent al premiilor Oscar în lumea culinară; practic, eticheta Great Taste garantează că produsul din interiorul ambalajului este de cea mai bună calitate, iar această garanție a fost confirmată de un juriu de 400 de membri!

tzekos

Așadar, vă invităm să încercați și savurați gama de condimente Tzekos pe care v-o punem la dispoziție prin comenzi online. Recomandăm călduros oregano, condimentul esențial pentru aroma mediteraneană autentică și căruia i-au fost acordate două dintre cele trei stele posibile în cadrul premiilor Great Taste, dar și cimbrul, roinița sau salvia (și acestea premiate, fiecare, cu o stea).

Posted in Condimente | Tags: aromă, aromate, aromatice, bio, calitate, cimbru, great taste, Grecia, greek taste, ierburi, natural, oregano, organic, premiu, roiniță, salvie | Leave a comment |

Aronia – fructul-minune

Posted on 13 martie 2016 by admin

Aronia (cunoscut și sub numele de scoruș negru), arbustul din familia Rosaceae, este indigen Americii de Nord, însă proprietățile terapeutice remarcabile ale fructelor sale (similare afinelor ca aspect) au captat atenția cunoscătorilor. Astfel, deși abia acum începe să fie din ce în ce mai cunoscut și publicului larg, se pare că fructul de Aronia a fost inclus în dieta astronauților ruși încă din 1959.

Astăzi există culturi de Aronia în întreaga lume și, din fericire, arbustul s-a dovedit a fi extrem de adaptabil la diferite condiții de mediu – cel mai bine pare să se simtă în zone mlăștinoase, cu umiditate mare, însă a fost cultivat cu succes inclusiv în Siberia. Iar popularitatea lui este perfect justificată de: conținutul bogat de flavonoide, vitamina A, vitamina C (o porție de fructe de Aronia ar acoperi 34% din necesarul zilnic), vitamina P (necesară pentru asimilarea eficientă a vitaminei C în organism), vitamina K, acid folic, fier (o porție contribuie cu 93% din doza zilnică recomandată). De asemenea, aceste fructe au cel mai mare nivel de antioxidanți naturali.

Așadar, consumul fructelor Aronia s-a dovedit științific a fi util pentru: reducerea nivelului de colesterol din sânge, tonifierea sistemului cardio-vascular, reducerea inflamațiilor (cronice), afecțiunile ficatului, afecțiunile gastrice (în special a ulcerului), întărirea sistemului imunitar și chiar în combaterea anumitor tipuri de cancer.

Toate acestea ne-au convins să căutăm acest fruct-minune și să îl facem disponibil în România într-o varietate de forme, fiecare cu maximum de savoare și beneficii!

aronia1

Posted in Utile | Tags: antioxidanți, aronia, beneficii, fruct, gem, mastica, miere, natural, proprietăți, sanatate, vitamina, vitamine | Leave a comment |

Beneficiile ciocolatei pentru starea de sănătate

Posted on 7 martie 2016 by admin

Probabil că iubim cu toții ciocolata, fie că unii o preferă cu lapte, iar alții neagră, albă, cu alune, bogată în cremă sau cine știe cum altfel (apropo, ne place să credem că am avea măcar câte un sortiment pe placul fiecăruia), dar s-a dovedit științific și că ciocolata ar avea proprietăți extrem de benefice asupra sănătății. V-am stârnit curiozitatea? Dezvoltăm ideea imediat:

  • Ciocolata poate avea grijă de sistemul cardio-vascular (de exemplu, un studiu suedez făcut pe un eșantion de 31.000 de femei a scos la iveală că una sau două porții de ciocolată neagră pe săptămână diminuează riscul de infarct cu până la o treime). De asemenea, pentru că reduce nivelul colesterolului „rău” (LDL) și crește nivelul colesterolului „bun” (HDL), consumul de ciocolată poate îmbunătăți fluxul sanguin, respectiv poate reduce nivelul tensiunii arteriale.
  • Surprinzător, ciocolata poate ajuta chiar și în condiții de dietă, cel puțin ciocolata neagră. Nu doar că nu dăunează, pentru că are un indice glicemic scăzut, ci chiar poate reduce pofta de mâncare, inclusiv poftele pentru mâncăruri dulci, sărate sau bogate în grăsimi.
  • Apoi, fiind bogată în antioxidanți, ciocolata poate îmbunătăți aspectul pielii și reduce ritmul de îmbătrânire sau ne poate proteja atunci când ne expunem la soare.
  • Și cu siguranță nu în ultimul rând, se știe despre ciocolată că poate avea efecte cât se poate de benefice asupra stării de spirit.

Așadar, bucurați-vă de ciocolată! Însă neapărat cu moderație, neapărat cu un procent cât mai mare de cacao, cu cât mai puțin zahăr adăugat (preferabil deloc) și, firește, dacă țineți într-adevăr la sănătatea voastră, ar trebui să optați pentru o ciocolată de calitate cât mai bună. De pildă, noi v-am recomanda gama noastră bio, pentru că am căutat sortimente cu adevărat naturale și cu origine sănătoasă. S-ar putea să nu știți, dar majoritatea ciocolatelor care se recomandă a fi bio se referă mai degrabă la faptul că boabele de cacao din care s-a obținut produsul final sunt bio, nu neapărat și celelalte ingrediente…

organic

Posted in Ciocolată | Tags: bio, ciocolata, grec, grecesc, Grecia, natural, organic | Leave a comment |

Despre ceaiuri

Posted on 5 martie 2016 by admin

ice-tea-1577025Ceaiurile, a doua cea mai consumata bautura din lume,sunt infuzii din amestecuri de plante ce au castigat popularitatea prin gustul lor, dar mai ales datorita beneficiilor nenumarate pe care le aduc organismului, in functie de tipul lor.

In timp ce in zilele noastre unii oameni prefera sa apeleze la medicamente,altii realizeaza ca problema lor se poate rezolva prin ceva atat de simplu precum tratamentele cu plante.

Ceaiul poate face minuni pentru sanatate,fiind un tratament naturist pentru o varietate de afectiuni. El ajuta la reglarea metabolismului, intareste sistemul imunitar, protejeaza impotriva radicalilor liberi datorita nivelului ridicat de antioxidanti pe care ii contine, poate preveni cancerul,bolile de inima si accidentele vasculare .

Materia compusa din mai multe plante medicinale,in diferite proportii, poarta numele de mixtura.

Aceste mixturi se realizeaza si se administreaza dupa anumite reguli care trebuiesc respectate. O importanta regula este legata de cantitatea de ceai la raportul sau de apa.

O alta regula este ca terapiile cu ceaiuri nu se fac la voia intamplarii, ci dupa un anumit calendar, care stabileate perioadele de cura si cele de pauza, astfel incat sa se evite fenomenul de rezistenta sau obisnuinta a corpului la substantele active din preparat.

Cum, cand si cat se bea ceaiKONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Cum?

O metoda de a face ceai este cea de a se pune la fiert in apa rece si, dupa indicatii, amestecul se fierbe 10 sau 15 minute, dupa ce apa incepe sa clocoteasca.

Se face o gresala atunci cand se prepara o cantitate foarte mare de ceai, pentru toata ziua. Ceaiul se face in cantitati mici si se bea imediat dupa ce a fost preparat, atunci cand calitatile ii sunt mai puternice. Altfel, ceaiul se degradeaza si isi schimba proprietatile.

O alta metoda este sa se lase la infuzat plantele, pe timp de noapte. Atentie insa, ele nu mai sunt buen dupa 24 de ore de infuzat.

Cand?

In general, ceaiul se poate bea oricand. Insa daca este in scop terapeutic trebuie sa urmeze recomandarile si sa fie baut inainte de masa sau dupa masa.

Ceaiul verde sau cel negru au multa teina si se recomanda, mai ales, in prima parte a zilei. Atentie insa, luate dupa ora 4 dupa amiaza, aceste ceaiuri pot provoca insomnii.

Seara se recomanda ceaiuri calmante, care aduc somnul.

Cat?

O cana de ceai sepoate bea zilnic, insa acelasi tip de ceai nu esteindicat sa se consume prea mult timp.Dupa o luna se face o pauza de 2 saptamani, dupa care consumul acelui ceai poate fi reluat.

In cazul inceperii unui tratament cu ceai, este necesar sa se consulte mai intai medicul, ori sa se respecte indicatiilede pe ambalaj.

 

Produse mentionate in acest articol: diverse sortimente de ceaiuri.

 

 

Posted in Utile | Tags: ceai, ceaiuri, ceaiuri terapeitice | Leave a comment |

Bunatati culinare: Rosii uscate

Posted on 1 martie 2016 by admin

Cel mai bun ingredient pentru persoanele pofticioase! Cine a gustat rosiile uscare stie cat de bune sunt. Merg foarte bine cu branza, combinate cu usturoi sau bucuioc. Merg puse in salate, in omleta, in pizza sau paste. Sunt bune chiar si simple, pe paine!

Iata cateva retete la care rosiile pot sa dea acel gust al mancarii astfel incat sa o faca pur si simplu divina:

 

1.Humus cu rosii uscatedry_tomatoes

Ingrediente necesare:

  • naut
  • zeama de lamaie
  • pasta de susan
  • ulei de masline
  • rosii uscate
  • usturoi uscat
  • chimen
  • sare

Cum se prepara:

Se ia nautul, se clateste si se fierbe. Dupa ce s-a fiert, se pune in blender, pana se face ca o pasta.

Se adauga in el zeama de la o lamaie, pasta de susan, uleiul, si restul condimentelor. Se mai pune o data in blender, pana ce toate ingredientele s-au amestecat. Rosiile se pot pune odata cu restul ingredientelor, la pasta, sau se pot folosi drept ornament, pe deasupra.

2.Rulouri din foietaj cu masline si rosii uscate

Ingrediente necesare:

  •    o foaie de aluat de foietaj
  •    50 g de masline
  •    4-5 felii de rosii uscate
  •    boia de ardei dulce
  •    oregano

Cum se prepara:

Se decongeleaza aluatul, apoi se presara oregano si boia. Se adauga maslinele si rosiile uscate (ambele taiate marunt ) si se trece o data cu sucitorul peste ele, pentru a intra in aluat.

Se ruleaza strans o latura pana se ajunge la mijoc. Apoi, se ruleaza si latura opusa.

Se strang cele 2 rulouri pentru a se lipi mai bine, iar apoi se taie in felii groase de 1.5 cm ce le vom aseza apoi pe tava (tava trebuie mai intai tapetata cu hartie).

Se lasa la cuptor timp de 20 de minute.

3.Tagliatelle cu feta si rosii uscate la soare

Ingredinete necesare:

  • Tagliatelle (pot fi si cumaparate)
  • Feta
  • Rosii uscate
  • Doua linguri de iaurt

Cum se prepara:

Se pun pastele la fiert, timp de 3 minute. Se amesteca branza cu aluatul. Se toaca marunt rosiile uscate si se adauga la aluat, se amesteca si sunt gata de servit. Se poate pune pe deasupra si ulei extravirgin de masline.

4.Spaghete cu vinete si rosii uscate:

Ingrediente necesare:

  •    o punga de spaghete
  •    1-2 vinete medii
  •    un borcan de rosii uscate
  •    1 ceapă mare rosie
  •    3-4 catei usturoi
  •    1 cutie rosii pasate
  •    busuioc
  •    sare, piper
  •    ulei de masline

Cum se prepara:

Se taie marunt ceapa si rosiile uscate, se piseaza usturoiul, impreuna cu busuiocul si uleiul de masline.

Se pun spaghetele la fiert, cu putina sare. Intr-o tigaie incinsa se caleste ceapa, cu vinetele, se adauga apoi pe rand usturoiul cu busuioc si rosiile uscate.

Dupa 5 minute, se adaugă sosul de rosii, sare si piper dupa gust. Dupa inca 10 minute, se micsoreaza focul si se adauga spaghetele în sos.

Optional, se poate pune si parmezan ras pe deasupra.

5.Pateu de legume, cu rosii uscate:

Ingrediente necesare:

  •    2 linguri masline tocate
  •    2 buchete de conopida
  •    1 morcov mic
  •    5 rosii uscate
  •    1 radacina mica de telina tocata cuburi
  •    125 ml caju crud inmuiat timp de o ora
  •    125 ml apa
  •    1 lingura de zeama de lamaie
  •    sare dupa gust

Cum se prepara:

Se lasa la fiert buchetele de conopida cu morcovul si cu telina, si se pun apoi in blender impreuna cu restul ingredientelor. Se amesteca pana se face o pasta omogenizata.

 6.Tarte cu gorgonzola si rosii uscate

Ingrediente necesare:

  • 400 g aluat foietaj
  • 2 oua
  • 200 g gorgonzola
  • 200 g smantana
  • 100 g branza dulce
  • 100 g rosii uscate
  • o mana de fasole verde sau o mana de mazare
  • sare, piper

Cum se prepara:

Se lasa la dezghetat foietajul. Decupam cercuri din aluat putin mai mari decat gura tavitelor de tarte, pe care le punem apoi tavi.

Pentru umplutura: mixam putin oualele cu smantana si branza dulce, gorgonzola maruntita, sare si piper dupa gust si se omogenizeaza.

Adaugam in compozitia de branza fie rosii uscate fie mazare sau fasole verde ( fierte inainte).

Se pune compozitie in fiecare tarta, peste aluatul de foietaj, iar deasupra mai punem cateva bucati de rosii.

 

Produse mentionate in acest articol: uleiul de masline extravirgin , uleiul de masline bio , rosii uscate la soare 150gr, rosii uscate la soare 250 gr.

Pofta buna!

dry_tomato

 

 

Posted in Retete | Tags: rosii, rosii bio, rosii uscate, ulei de masline | Leave a comment |

Categorii

  • Ciocolată
  • Condimente
  • Delicii tradiționale
  • Evenimente
  • Fără categorie
  • Frumusețile Greciei
  • Măsline
  • Miere
  • Retete
  • Ulei de măsline
  • Utile

Comentarii recente

  • www.zonefit.ro în MASLINELE KORONEIKI DIN REGIUNEA SITIA
  • vali crintea în Piept de pui cu piper și portocală
  • coco în Secretele naturii- uleiul aromatizat
  • click here în Despre Greek Taste
  • business blog în Piept de pui cu piper și portocală

Arhive

  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • iunie 2014

Etichete

alexandros antioxidanți ardei aromă beneficii bio brânză cafea calitate ceai chania cimbru ciocolata condimente Creta dulce grecesc grecești Grecia greek greek taste greektaste gust kalamata miere măsline natural negre organic origine pastă Paște Paști pdo piper proprietăți rosii sănătos taste tradițional târg ulei ulei de masline ulei extravirgin de masline verzi
martie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Feb   Apr »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Pages

  • Despre Greek Taste

Archives

  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • iunie 2014

Categories

  • Ciocolată (5)
  • Condimente (3)
  • Delicii tradiționale (22)
  • Evenimente (4)
  • Fără categorie (42)
  • Frumusețile Greciei (1)
  • Măsline (7)
  • Miere (1)
  • Retete (5)
  • Ulei de măsline (2)
  • Utile (5)

WordPress

  • Autentificare
  • WordPress
CyberChimps

CyberChimps

© Greek Taste Blog