Greek Taste Blog
  • Despre Greek Taste

Category Archives: Utile

Poate că nu știți chiar totul despre miere

Posted on 4 aprilie 2016 by admin

E dulce, aromată, sănătoasă, minunată! Îi stă bine în ceai, în turtă dulce, pe biscuiți, în lapte și-ntr-un milion de alte deserturi. Chiar e greu să nu iubești mierea și aproape că suntem tentați să spunem că ea era celebra ambrozie a zeilor. Însă, chiar dacă gustul este autentica metodă de a cunoaște mierea, ne-am gândit că s-ar putea să vi se pară interesante și câteva informații mai puțin cunoscute despre rodul muncii albinelor.

aaa

Apropo de munca albinelor, ni se pare important să începem prin a ne exprima recunoștința față de truda lor, pentru că ceea ce noi luăm de bun este rezultatul a câtorva mii de vizite la flori pentru o singură lingură de miere. Iar asta sună chiar mai impresionant dacă ne gândim că, în toată viața sa, o albină lucrătoare va contribui, în medie, la… o doisprezecime de linguriță de miere. Vă dați seama? Mii de flori vizitate, în serii de câte 50-100 de flori și pe distanțe de până la zece kilometri, și milioane de bătăi de aripi, căci ritmul lor este de 200 de bătăi/secundă (chiar, știați că aceasta este sursa „bâzâitului”?).

Nici nu e de mirare că rezultatul final este desăvârșit. Ba, mai mult, mierea nu transformă nectarul florilor pur și simplu într-un produs parfumat și gustos, ci și într-unul cu proprietăți curative – calmant, medicinal în adevăratul sens al cuvântului, terapeutic pentru piele.

Așadar, bucurați-vă de acest miracol al naturii cunoscut sub numele de miere și savurați două sortimente cu arome cu totul speciale!

Posted in Miere, Utile | Tags: aromă, cimbru, Grecia, honey, interesant, miere, pin, sortiment, varietate | Leave a comment |

Aronia – fructul-minune

Posted on 13 martie 2016 by admin

Aronia (cunoscut și sub numele de scoruș negru), arbustul din familia Rosaceae, este indigen Americii de Nord, însă proprietățile terapeutice remarcabile ale fructelor sale (similare afinelor ca aspect) au captat atenția cunoscătorilor. Astfel, deși abia acum începe să fie din ce în ce mai cunoscut și publicului larg, se pare că fructul de Aronia a fost inclus în dieta astronauților ruși încă din 1959.

Astăzi există culturi de Aronia în întreaga lume și, din fericire, arbustul s-a dovedit a fi extrem de adaptabil la diferite condiții de mediu – cel mai bine pare să se simtă în zone mlăștinoase, cu umiditate mare, însă a fost cultivat cu succes inclusiv în Siberia. Iar popularitatea lui este perfect justificată de: conținutul bogat de flavonoide, vitamina A, vitamina C (o porție de fructe de Aronia ar acoperi 34% din necesarul zilnic), vitamina P (necesară pentru asimilarea eficientă a vitaminei C în organism), vitamina K, acid folic, fier (o porție contribuie cu 93% din doza zilnică recomandată). De asemenea, aceste fructe au cel mai mare nivel de antioxidanți naturali.

Așadar, consumul fructelor Aronia s-a dovedit științific a fi util pentru: reducerea nivelului de colesterol din sânge, tonifierea sistemului cardio-vascular, reducerea inflamațiilor (cronice), afecțiunile ficatului, afecțiunile gastrice (în special a ulcerului), întărirea sistemului imunitar și chiar în combaterea anumitor tipuri de cancer.

Toate acestea ne-au convins să căutăm acest fruct-minune și să îl facem disponibil în România într-o varietate de forme, fiecare cu maximum de savoare și beneficii!

aronia1

Posted in Utile | Tags: antioxidanți, aronia, beneficii, fruct, gem, mastica, miere, natural, proprietăți, sanatate, vitamina, vitamine | Leave a comment |

Despre ceaiuri

Posted on 5 martie 2016 by admin

ice-tea-1577025Ceaiurile, a doua cea mai consumata bautura din lume,sunt infuzii din amestecuri de plante ce au castigat popularitatea prin gustul lor, dar mai ales datorita beneficiilor nenumarate pe care le aduc organismului, in functie de tipul lor.

In timp ce in zilele noastre unii oameni prefera sa apeleze la medicamente,altii realizeaza ca problema lor se poate rezolva prin ceva atat de simplu precum tratamentele cu plante.

Ceaiul poate face minuni pentru sanatate,fiind un tratament naturist pentru o varietate de afectiuni. El ajuta la reglarea metabolismului, intareste sistemul imunitar, protejeaza impotriva radicalilor liberi datorita nivelului ridicat de antioxidanti pe care ii contine, poate preveni cancerul,bolile de inima si accidentele vasculare .

Materia compusa din mai multe plante medicinale,in diferite proportii, poarta numele de mixtura.

Aceste mixturi se realizeaza si se administreaza dupa anumite reguli care trebuiesc respectate. O importanta regula este legata de cantitatea de ceai la raportul sau de apa.

O alta regula este ca terapiile cu ceaiuri nu se fac la voia intamplarii, ci dupa un anumit calendar, care stabileate perioadele de cura si cele de pauza, astfel incat sa se evite fenomenul de rezistenta sau obisnuinta a corpului la substantele active din preparat.

Cum, cand si cat se bea ceaiKONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Cum?

O metoda de a face ceai este cea de a se pune la fiert in apa rece si, dupa indicatii, amestecul se fierbe 10 sau 15 minute, dupa ce apa incepe sa clocoteasca.

Se face o gresala atunci cand se prepara o cantitate foarte mare de ceai, pentru toata ziua. Ceaiul se face in cantitati mici si se bea imediat dupa ce a fost preparat, atunci cand calitatile ii sunt mai puternice. Altfel, ceaiul se degradeaza si isi schimba proprietatile.

O alta metoda este sa se lase la infuzat plantele, pe timp de noapte. Atentie insa, ele nu mai sunt buen dupa 24 de ore de infuzat.

Cand?

In general, ceaiul se poate bea oricand. Insa daca este in scop terapeutic trebuie sa urmeze recomandarile si sa fie baut inainte de masa sau dupa masa.

Ceaiul verde sau cel negru au multa teina si se recomanda, mai ales, in prima parte a zilei. Atentie insa, luate dupa ora 4 dupa amiaza, aceste ceaiuri pot provoca insomnii.

Seara se recomanda ceaiuri calmante, care aduc somnul.

Cat?

O cana de ceai sepoate bea zilnic, insa acelasi tip de ceai nu esteindicat sa se consume prea mult timp.Dupa o luna se face o pauza de 2 saptamani, dupa care consumul acelui ceai poate fi reluat.

In cazul inceperii unui tratament cu ceai, este necesar sa se consulte mai intai medicul, ori sa se respecte indicatiilede pe ambalaj.

 

Produse mentionate in acest articol: diverse sortimente de ceaiuri.

 

 

Posted in Utile | Tags: ceai, ceaiuri, ceaiuri terapeitice | Leave a comment |

Câteva informații despre uleiul de măsline

Posted on 20 februarie 2016 by admin

Nu este întâmplător că am ales să dedicăm o secțiune aparte uleiului de măsline între produsele grecești autentice pe care ne-am propus să vi le aducem mai aproape. Poate că știți deja câte ceva despre beneficiile uleiului de măsline, în general, începând cu polifenolii (antioxidanți) care vă protejează întreg organismul la nivel celular, continuând cu bogăția de vitamine (mai ales vitamina E, esențială pentru frumusețea pielii) și terminând cu abilitatea acestuia de a reduce nivelul „colesterolului rău” (LDL), respectiv de a ridica nivelul „colesterolului bun” (HDL), și de a ajuta în sens extins sistemul cardio-vascular. (Apropo, dacă v-ați întrebat cum reușește să păstreze atât de mulți nutrienți, aflați că răspunsul este simplu – uleiul de măsline extra-virgin este rezultatul primei presări la rece a măslinelor; astfel, fără adaosuri artificiale și fără procesare termică, măslinele își oferă esența lor cea mai pură, nealterată. Acesta este și motivul pentru care ar fi ideal să adăugați în preparate uleiul ca atare și să evitați să îl supuneți la temperaturi înalte, tocmai pentru a-și păstra toate beneficiile pe care le poate oferi.)

olive-oil-968657_960_720

Însă uleiul de măsline din Grecia are ceva special, ceva care ajută această țară să fie cel mai mare exportator de ulei de măsline extra-virgin la nivel mondial, deși este abia pe locul al treilea în clasamentul producătorilor acestui produs. Ce este exact acel ceva ar fi greu de spus – poate că e o notă distinctivă a aromei, poate că e puțin din puterea Zeilor Olimpului – dar cert este că inclusiv Italia și Spania, țări cărora le permite climatul să cultive măsline, sunt importatoare de ulei grecesc.

De fapt, la nivel global, s-ar părea că se consumă anual aproximativ 2,25 de milioane de tone de ulei de măsline și nu e de mirare că grecii consumă, în medie, câte 26 de litri într-un an. Inclusiv în Statele Unite s-a mărit semnificativ consumul în ultimii 20 de ani, de la aproximativ 113 milioane de litri pe an la circa 265 de milioane.

Așadar, vă invităm să vă bucurați de ulei de măsline delicios și sănătos, adus direct din inima Greciei! Și nu uitați să îl consumați cu măsură, pentru că, e drept, este cel mai sănătos tip de grăsime (monosaturată), dar excesul vine cu belșug de calorii (o lingură are aproximativ 120 kcal).

Posted in Utile | Tags: acid oleic, antioxidant, antioxidanți, aromă, beneficii, colesterol, grăsimi monosaturate, Grecia, greek, inimă, măsline, polifenoli, proprietăți, sănătos, taste, ulei, vitamina e | Leave a comment |

Greek Taste

Posted on 3 iunie 2014 by admin

GREEK TASTE s-a născut din pasiunea celor doi parteneri pentru arome și gusturi rafinate și din preferința pentru produse de calitate.

GREEK TASTE distribuie în România produse atent selecționate direct de la micii producători din Grecia, care acordă o atenție deosebită procesului de preparare. Astfel, gustul produselor pe care le promovăm este unic și dificil de găsit în alte locuri din lume.

Diferența o face istoria, experiența și faptul că produsele distribuite de noi sunt produse făcute în casă sau în mici ferme.

GREEK TASTE caută constant să prezinte produse de cea mai bună calitate, aduse direct de la cei mai selecți producători din Grecia. Rezultatul căutărilor noastre nu se concretizează doar în simple produse pentru vânzare, ci în produse care fac parte din alimentația de fiecare zi a familiilor noastre.

GREEK TASTE nu este doar o afacere adresată unor clienți, ci este un mod de a interacționa cu oameni deschiși către noi experiențe culinare, este un mod de a împărtăși aceste experiențe și una dintre formele de a transpune în viața de zi cu zi ARTA DE A TRĂI FRUMOS.

Vă mulțumim că faceți acest lucru posibil!

Posted in Utile | Tags: ciocolata cu limoncello, dulceata, gem natural, kalamata, mandarine trase in ciocolata, otet, otet cu miere de cimbru, smochine trase in ciocolata, ulei extravirgin de masline | 1 Comment |

Categorii

  • Ciocolată
  • Condimente
  • Delicii tradiționale
  • Evenimente
  • Fără categorie
  • Frumusețile Greciei
  • Măsline
  • Miere
  • Retete
  • Ulei de măsline
  • Utile

Comentarii recente

  • www.zonefit.ro în MASLINELE KORONEIKI DIN REGIUNEA SITIA
  • vali crintea în Piept de pui cu piper și portocală
  • coco în Secretele naturii- uleiul aromatizat
  • click here în Despre Greek Taste
  • business blog în Piept de pui cu piper și portocală

Arhive

  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • iunie 2014

Etichete

alexandros antioxidanți ardei aromă beneficii bio brânză cafea calitate ceai chania cimbru ciocolata condimente Creta dulce grecesc grecești Grecia greek greek taste greektaste gust kalamata miere măsline natural negre organic origine pastă Paște Paști pdo piper proprietăți rosii sănătos taste tradițional târg ulei ulei de masline ulei extravirgin de masline verzi
martie 2023
Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
« Feb    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Pages

  • Despre Greek Taste

Archives

  • februarie 2022
  • ianuarie 2022
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • noiembrie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • iunie 2014

Categories

  • Ciocolată (5)
  • Condimente (3)
  • Delicii tradiționale (22)
  • Evenimente (4)
  • Fără categorie (42)
  • Frumusețile Greciei (1)
  • Măsline (7)
  • Miere (1)
  • Retete (5)
  • Ulei de măsline (2)
  • Utile (5)

WordPress

  • Autentificare
  • WordPress
CyberChimps

CyberChimps

© Greek Taste Blog